Autentificarea înscrisurilor
‍

Înscrisul autentic notarial este definit de către legiuitor în cuprinsul articolului 269 din Codul de procedură civilă, acesta reprezentând înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de notarul public, în forma și în condițiile stabilite prin Legea Nr. 36/1995 a Notarilor Publici și a Activității Notariale cu modificările și completările ulterioare. Autenticitatea înscrisurilor se referă la stabilirea identităților părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura înscrisului și data acestuia.
‍
În vederea încheierii unui act notarial, părțile se pot prezenta în fața notarului public personal ori printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepțiile prevăzute de lege. În această situație, notarul public va realiza o verificare în Registrul național notarial de evidență a procurilor și a revocărilor acestora. În vederea stabilirii identității părților, notarul public va proceda la verificarea acesteia conform articolului 85 din Legea Nr. 36/1995, prin verificarea actelor de identitate, a pașapoartelor ori a atestări avocatului care asistă partea.
‍
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 din 24 iulie 2013, exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în fața notarului public de către părți sau de către reprezentanţii lor și se păstrează la arhiva biroului notarial, iar părţile vor primi duplicate de pe actul original, care au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul.

Legiuitorul român statuează în cuprinsul articolului nr. 270 din Codul de Procedură Civilă faptul că înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către notarul care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.